+040 742 78 76 48

News IT & More

News IT & More

Reclame înşelătoare 7% dintre bannerele afişate pe site-uri duc către pagini care conţin viruşi

By: | Tags: , , | Comments: 0

Aproximativ 7% dintre reclamele afişate pe site-uri direcţionează utilizatorii către pagini ce conţin viruşi, le livrează acestora mesaje frauduloase, spam sau mesaje de tip phishing, arată un nou studiu Bitdefender, realizat pe 70 de mii de bannere cu reclame, afişate pe aproximativ 150.000 de pagini web.

Cele mai multe reclame periculoase fac parte din categoria celor de business şi reprezintă 20,73% din total. Această categorie acoperă pagini web cu afaceri fictive, site-uri create de escroci pentru a promova false oferte de produse la preţuri foarte mici.

Alte 20% dintre reclamele periculoase identificate fac parte din categoria celor care furnizează informaţii despre computer sau software şi servicii pe internet, precum plugin-uri false de SEO, convertoare video sau cursoare.

Peste 12% dintre reclamele frauduloase fac referire la cazinouri online, alte 12 la sută sunt reclame la produse şi servicii medicale, iar 5% dintre bannerele periculoase promovează pornografie.